acasă
despre noi
ediţia curentă
ediţii anterioare
abonament
publicitate
contact
    Propuneţi-ne
    un subiect de articol!
    Doriţi să primiţi
    gratuit Revista
    AfaceriLemn.ro?
    Click aici pentru a ne
    trimite un comunicat
    de presă
    Informaţii suplimentare
    puteţi găsi şi pe bursa
    de afaceri pentru
    industria lemnului
    Accesaţi acum
    cea mai mare bază de date
    de cereri şi oferte de lemn
    şi produse din lemn
    Cele mai importante
    companii din industria
    lemnului din întreaga lume
Abonare la Newsletter

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

    Bani

Ce ne pregătesc bancherii
pentru 2010?


Dilema managerului în 2010: ce să plătesc întâi din banii rămaşi: impozitele, angajaţii sau furnizorii?

Înmormântările se fac de obicei cu sobor de preoţi. La The Money Channel, am văzut la emisiunea "Economia în 2010" cum soborul de preoţi era înlocuit de bancheri de la principalele bănci straine care activează pe piaţa românească. Am asistat la slujba oficială de îngropare a speranţelor managerilor români din zona companiilor mici, mijlocii şi mari. Plătim cu toţii! Am stat să urmăresc atent show-ul bancherilor care anunţau extrem de nonşalant faptul că ei "aşteaptă" ca în 2010 să se pună în scenă această piesă de teatru: "Anul 2010 va fi unul mult mai greu decât 2009. Vom avea falimente răsunătoare, iar rata creditelor neperformante va creşte foarte mult."
Eu mă tem că, de fapt aceşti bancheri nu aşteaptă să se întâmple aceste evenimente, ci pur şi simplu, fac jocurile astfel încât ele să se producă. Iar în aceste jocuri, majoritatea managerilor români care conduc firme ce şi-au legat existenţa şi soarta de creditele bancare, au ajuns efectiv să cerşească băncilor reluarea creditării.
Ce se întâmplă, de fapt? Aceste bănci străine au nevoie să extragă toate resursele pe care le pot controla în ţările care au rol de colonie aşa cum, trebuie să o recunoaştem că este şi România, şi au nevoie tocmai pentru a acoperi pierderile uriaşe suferite în ţările-mamă de origine.
Nu mai târziu de ieri, Austria a naţionalizat o bancă cu active de 43 miliarde euro (cam jumătate din activele din întreg sistemul bancar românesc), iar astăzi, după ce Volksbank Austria a anunţat pierderi de jumătate de miliard de euro, a pus sub supraveghere banca-mamă care controlează Volksbank. Ca atare, în acest moment, asemeni puterilor coloniale, resursele financiare pe care le pot extrage din colonii, sunt folosite pentru acoperirea deficitelor cu care se confruntă aceste banci acasă. Binele public naţional este exclus din această ecuaţie, pentru că acţiunea distructivă a băncilor funcţionează la acest moment numai împotriva intereselor naţionale româneşti:
- au blocat total creditarea pentru mediul de afaceri privat românesc; consecinţele se văd întrucât deja bancherii "aşteaptă" (adică, în traducere liberă, au pus umărul) falimente multe şi răsunătoare în România pentru 2010;
- au ucis retailul românesc întrucât au tăiat total accesul consumatorilor la credite, în lipsa cărora nimeni nu mai cumpără nimic din magazinele acestora;
- au ucis dezvoltatorii imobiliari, blocându-le finanţarea unor proiecte care se aflau în curs de derulare; în urma dezvoltatorilor imobiliari, de multe ori companii intermediare care în sine nu au pierdut mare lucru, au rămas sute de constructori români, care acum se confruntă cu dezastrul, sunt târâţi în justiţie de furnizorii de materiale, de subantrepenori, de angajaţii care îşi cer salariile şi care rămân fără slujbe;
- închiderea pe bandă rulantă a firmelor mici şi mijlocii dar şi iată, a unor nume mari din retailul românesc, din cauza lipsei accesului la creditare, va genera un şomaj de neînchipuit în mediul privat şi vom vorbi de sute de mii de şomeri în 2010.
Adăugând la sutele de mii de şomeri din mediul privat şi alte 150.000 – 300.000 de persoane care vor fi trimise în şomaj din sectorul bugetar, pentru respectarea angajamentelor faţă de FMI, înţelegem că va fi un sport extrem, să supravieţuim în 2010.

Se spune că trebuie să priveşti totul cu o doză de optimism. Însă, cum să fim optimişti când realitatea ne arată praful şi pulberea din 2010, când eu văd zilnic cum sute de firme încetează să îşi plătească datoriile pentru că nu mai au de unde?
Ce înseamnă a fi manager bun în 2010? Diplomele nu mai au nicio valoare, ci devii parte a unei rulete ruseşti. Dilema sau glonţul introdus în butoiaş înainte de rotirea lui aleatorie, trebuie să răspundă la întrebarea: Ce să sacrific întâi? Să plătesc din banii rămaşi taxele şi impozitele către stat? Să plătesc din banii rămaşi salariile angajaţilor? Să plătesc din banii rămaşi furnizorii şi partenerii de afaceri?
Câte diplome la Harvard sau Oxford îţi trebuie să răspunzi la această dilemă? Te ajută ele atunci când trebuie să triezi, să decizi din pix CINE TRĂIEŞTE şi CINE MOARE?
Haideţi să facem un tur mic.
1. Să plătesc din banii rămaşi taxele şi impozitele către stat? Asta cred că, emoţional este acea dilemă care se rezolvă cel mai simplu; în mod evident, aversiunea faţă de stat unde risipa, corupţia şi incompetenţa au fost cuvintele de ordine din ultimii 20 de ani, te face ca manager să acţionezi instinctiv; ce sens are să fiu corect faţă de un stat care nu este corect cu mine, care nu îmi apără interesele, care nu mă protejează, care nu îmi restituie TVA-ul şi care este politizat şi dominat de incompetenţi? Sigur, după momentul de supărare îţi dai seama că, neplătind taxele şi impozitele către stat, indirect acesta rămâne fără resurse, nu mai poate susţine educaţia, sănătatea, justiţia etc. Iată că dilema rămâne la nivel cerebral, deşi părea că o rezolvăm la nivel emoţional.
2. Să plătesc din banii rămaşi salariile angajaţilor? Ştim din teorie şi de multe ori din practică, că miezul unei afaceri sunt angajaţii; ei sunt mai mult decât nişte simple rotiţe în mecanismul complicat al unei companii, ei sunt practic adevăraţii acţionari fără drept de vot, sunt cei care fac afacerea să existe; ei merită, aşadar să li se plătească salariile, pentru că au muncit şi sunt, asemeni companiei care stă să moară, victime colaterale ale crizei economice.
3. Să plătesc din banii rămaşi furnizorii şi partenerii de afaceri către care am restanţe? Cu siguranţă, o afacere nu poate exista fără furnizori şi clienţi; în plus, chiar dacă sunt manageri care spun că nu este important să supravieţuiască decât ei, eu prefer să văd totul prin prisma gestiunii şi managementului debitelor; te poţi trezi mâine dimineaţă că nu mai ai furnizori, adică pur şi simplu că nu mai ai cu cine să faci afaceri. Degeaba produci dacă nu ai cu ce sau nu ai pentru cine. Iată aşadar, că plata restanţelor către furnizori devine vitală pentru compania care doreşte să supravieţuiască în piaţă.
Cum ieşim din acest cerc vicios? Plătind câte puţin către fiecare? Interesant este faptul că, aşa nu faci decât să amâni deznodământul. Practic, la acest moment, managerul român asta face: mixează şi plăteşte câte puţin la fiecare, însă nu face decât să amâne un deznodământ inevitabil, adică eşuarea companiei sufocată de datorii. Asta se întâmplă în momentul în care fluxul financiar lipseşte din circuitul sangvin al economiei naţionale. Din punctul de vedere al prestigioasei reviste britanice “The Economist”, cea mai vulnerabilă zonă rămâne, în 2010, Europa de Est. Ne putem consola cu gândul că analiştii revistei includ aici şi statele baltice, singura zonă, la nivel global, care se va adânci în recesiune, cu o scădere estimată la circa 4%.

Iulian URBAN
Vicepreşedintele Comisiei Juridice a Senatului României
Fondator al Agenţiei de colectare debite URBAN & ASOCIAŢII
Partener Revista AfaceriLemn.ro

   Comentează acest articol!
    Companie
    Nume
    Email
Verificare anti-robot 
   Vezi toate comentariile la acest articol!